section-b8d694c

Drepturile si obligatiile asigutatilor Conform  Legii 95/14.04.2006

Drepturi

a) să aleagă furnizorul de servicii medicale, precum şi casa de asigurări de sănătate la care se asigură, în condiţiile prezentei legi şi ale contractului-cadru;

b) să fie înscrişi pe lista unui medic de familie pe care îl solicită, dacă îndeplinesc toate condiţiile prezentei legi, suportând cheltuielile de transport dacă opţiunea este pentru un medic din altă localitate;

c) să îşi schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel puţin 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia;

d) să beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare şi dispozitive medicale în mod nediscriminatoriu, în condiţiile legii;

e) să efectueze controale profilactice, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru;

f) să beneficieze de servicii de asistenţă medicală preventivă şi de promovare a sănătăţii, inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor;

g) să beneficieze de servicii medicale în ambulatorii şi în spitale aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate;

h) să beneficieze de servicii medicale de urgenţă;

i) să beneficieze de unele servicii de asistenţă stomatologică;

j) să beneficieze de tratament fizioterapeutic şi de recuperare;

k) să beneficieze de dispozitive medicale;

l) să beneficieze de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu;

m) să li se garanteze confidenţialitatea privind datele, în special în ceea ce priveşte diagnosticul şi tratamentul;

n) să aibă dreptul la informaţie în cazul tratamentelor medicale;

o) să beneficieze de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în condiţiile legii.

Obligatii

a) să se înscrie pe lista unui medic de familie;

b) să anunţe medicul de familie ori de câte ori apar modificări în starea lor de sănătate;

c) să se prezinte la controalele profilactice şi periodice stabilite prin contractul-cadru;

d) să anunţe în termen de 15 zile medicul de familie şi casa de asigurări asupra modificărilor datelor de identitate sau a modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de asiguraţi;

e) să respecte cu stricteţe tratamentul şi indicaţiile medicului;

f) să aibă o conduită civilizată faţă de personalul medico-sanitar;

g) să achite contribuţia datorată fondului şi suma reprezentând coplata, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru;

h) să prezinte furnizorilor de servicii medicale documentele justificative care atestă calitatea de asigurat.

 

Drepturile si obligatiile pacientilor internati

Drepturi

(Extras din Legea nr.46/2003 drepturile pacientului)

  • Pacientii au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai inalta calitate de care societatea dispune, în conformitate cu resursele umane, financiare şi materiale.
  • Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoana umană, fără nici o discriminare.
    Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum şi la modul de a le utiliza.
  • Pacientul are dreptul de a fi informat asupra identităţii şi statutului profesional al furnizorilor de servicii de sănătate.
  • Pacientul internat are dreptul de a fi informat asupra regulilor şi obiceiurilor pe care trebuie sa le respecte pe durata spitalizarii.
  • Pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale de sănătate, a interventiilor medicale propuse, a riscurilor potenţiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuarii tratamentului şi nerespectării recomandărilor medicale, precum şi cu privire la date despre diagnostic şi prognostic.
  • Pacientul are dreptul de a decide dacă mai doreşte sa fie informat în cazul în care informaţiile prezentate de către medic i-ar cauza suferinta.
    Informaţiile se aduc la cunostinta pacientului într-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate; în cazul în care pacientul nu cunoaşte limba romana, informaţiile se aduc la cunostinta în limba maternă ori în limba pe care o cunoaşte sau, după caz, se va cauta o alta forma de comunicare.
  • Pacientul are dreptul de a cere în mod expres sa nu fie informat şi de a alege o alta persoana care sa fie informată în locul sau.
  • Rudele şi prietenii pacientului pot fi informati despre evoluţia investigatiilor, diagnostic şi tratament, cu acordul pacientului.
  • Pacientul are dreptul de a cere şi de a obţine o alta opinie medicală.
  • Pacientul are dreptul sa solicite şi sa primească, la externare, un rezumat scris al investigatiilor, diagnosticului, tratamentului şi ingrijirilor acordate pe perioada spitalizarii.
  • Pacientul are dreptul sa refuze sau sa oprească o intervenţie medicală asumându-şi, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecinţele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.
  • Când pacientul nu îşi poate exprima vointa, dar este necesară o intervenţie medicală de urgenta, personalul medical are dreptul sa deducă acordul pacientului dintr-o exprimare anterioară a voinţei acestuia.
  • În cazul în care pacientul necesita o intervenţie medicală de urgenta, consimţământul reprezentantului legal nu mai este necesar.
  • În cazul în care se cere consimţământul reprezentantului legal, pacientul trebuie sa fie implicat în procesul de luare a deciziei atât cat permite capacitatea lui de înţelegere.
  • În cazul în care furnizorii de servicii medicale considera ca intervenţia este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuza sa îşi dea consimţământul, decizia este declinata unei comisii de arbitraj de specialitate.
  • Comisia de arbitraj este constituită din 3 medici pentru pacientii internati în spitale şi din 2 medici pentru pacientii din ambulator.
  • Consimţământul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul sau, în vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de acord.
  • Consimţământul pacientului este obligatoriu în cazul participării sale în învăţământul medical clinic şi la cercetarea ştiinţifică. Nu pot fi folosite pentru cercetare ştiinţifică persoanele care nu sunt capabile sa îşi exprime vointa, cu excepţia obţinerii consimţământului de la reprezentantul legal şi dacă cercetarea este facuta şi în interesul pacientului.
  • Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat într-o unitate medicală fără consimţământul sau, cu excepţia cazurilor în care imaginile sunt necesare diagnosticului sau tratamentului şi evitării suspectarii unei culpe medicale.
  • Dreptul la confidenţialitatea informaţiilor şi viata privată a pacientului
  • Toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigatiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale chiar şi după decesul acestuia.
  • Informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul îşi da consimţământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.
  • În cazul în care informaţiile sunt necesare altor furnizori de servicii medicale acreditaţi, implicaţi în tratamentul pacientului, acordarea consimţământului nu mai este obligatorie.
  • Pacientul are acces la datele medicale personale.
  • Orice amestec în viata privată, familială a pacientului este interzis, cu excepţia cazurilor în care aceasta imixtiune influenţează pozitiv diagnosticul, tratamentul ori ingrijirile acordate şi numai cu consimţământul pacientului.
  • Sunt considerate excepţii cazurile în care pacientul reprezintă pericol pentru sine sau pentru sănătatea publica.
  • Drepturile pacientului în domeniul reproducerii
  • Dreptul femeii la viata prevalează în cazul în care sarcina reprezintă un factor de risc major şi imediat pentru viata mamei.
  • Pacientul are dreptul la informaţii, educaţie şi servicii necesare dezvoltării unei vieţi sexuale normale şi sănătăţii reproducerii, fără nici o discriminare.
  • Dreptul femeii de a hotărî dacă sa aibă sau nu copii este garantat .
  • Pacientul, prin serviciile de sănătate, are dreptul sa aleagă cele mai sigure metode privind sănătatea reproducerii.
  • Orice pacient are dreptul la metode de planificare familială eficiente şi lipsite de riscuri.
  • Drepturile pacientului la tratament şi îngrijiri medicale
  • În cazul în care furnizorii sunt obligaţi sa recurgă la selectarea pacientilor pentru anumite tipuri de tratament care sunt disponibile în număr limitat, selectarea se face numai pe baza criteriilor medicale.
  • Criteriile medicale privind selectarea pacientilor pentru anumite tipuri de tratament se elaborează de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi se aduc la cunostinta publicului.
    Intervenţiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai dacă exista condiţiile de dotare necesare şi personal acreditat.
  • Pacientul are dreptul la îngrijiri terminale pentru a putea muri în demnitate.
  • Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor, de suport spiritual, material şi de sfaturi pe tot parcursul ingrijirilor medicale. La solicitarea pacientului, în măsura posibilităţilor, mediul de îngrijire şi tratament va fi creat cat mai aproape de cel familial.
  • Pacientul internat are dreptul şi la servicii medicale acordate de către un medic acreditat din afară spitalului.
  • Personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare nu are dreptul sa supună pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta sa îl recompenseze altfel decât prevăd reglementările de plata legale din cadrul unităţii respective.
  • Pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plati suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii.
  • Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue pana la ameliorarea stării sale de sănătate sau pana la vindecare.
  • Continuitatea ingrijirilor se asigura prin colaborarea şi parteneriatul dintre diferitele unităţi medicale publice şi nepublice, spitaliceşti şi ambulatorii, de specialitate sau de medicina generală, oferite de medici, cadre medii sau de alt personal calificat. După externare pacientii au dreptul la serviciile comunitare disponibile.
    Pacientul are dreptul sa beneficieze de asistenta medicală de urgenta, de asistenta stomatologica de urgenta şi de servicii farmaceutice, în program continuu.

Obligatii

  • Pacientii internati sunt obligati sa respecte regulamentul de ordine interioara al spitalului;
  • Este interzis consumul de bauturi alcoolice si fumatul in incinta spitalului.
  • Pacientii sunt datori sa respecte unitatea sanitara, personalul medical si de ingrijire precum si pe ceilalti pacienti;
  • Pacientii internati sunt obligati sa poarte tinuta regulamentara de spital pe durata internarii;
  • Este interzisa circulatia bolnavilor in alte sectii decat cele in care sunt internati, cu exceptia cazurilor care necesita investigatii;
  • Pacientii internati nu pot parasi unitatea sanitara in tinuta de spital, este interzisa circulatia pe strazi sau in parcuri in tinuta de spital;
  • Pacientii sunt datori sa respecte ordinea si linistea, sa pastreze curatenia in saloane, sali de mese, coridoare, grupuri sanitare;
  • Nu este permisa tulburarea linistii;
  • Degradarea mobilierului si a bunurilor din dotarea spitalului va fi suportata de persoanele direct implicate;
  • Introducerea in institutie de aparatura audio-vizuala este posibila numai cu acordul medicului sef de sectie/compartiment.
section-f84fd2c